Folosirea atei dentare pentru indepartarea placii bacteriene din spatiile interdentare, inaccesibile cu periuta dentara normala, reprezinta o parte esentiala a ingrijirii dentare.

Utilizata in mod corect, ata dentara ofera beneficii importante pentru sanatatea orala, ajutand la reducerea riscului de afectiuni gingivale sau dentare.

Cat de des trebuie utilizata ata dentara?

Asociatia Americana de Stomatologie recomanda curatarea spatiilor interdentare cu o ata dentara sau cu alte dispozitive alternative o data pe zi.

Desi nu exista recomandari cu privire la momentul optim din zi pentru utilizarea atei dentare, studiile efectuate anterior au demonstrat faptul ca utilizarea atei dentare inaintea periajului dentar poate ajuta la eliminarea mai eficienta a bacteriilor si a resturilor alimentare dintre dinti.

Comparativ, curatarea dintilor urmata de utilizarea atei dentare poate determina pastrarea in cavitatea bucala a bacteriilor eliminate din spatiile interdentare.

Utilizarea atei dentare de catre persoanele cu aparat dentar

Lucrarile ortodontice fixe modifica adesea obiceiurile de igiena dentara. Deoarece ata dentara normala se poate prinde de bracketii aparatelor dentare si poate sa nu fie foarte usor de utilizat, adesea medicii stomatologi recomanda folosirea unor ate dentare superfloss, a caror suprafata este mai groasa, pentru a permite o curatare eficienta intre bracketi si gingie.

De asemenea, persoanelor cu aparat dentar le este recomandat in mod special sa utilizeze periute interdentare, care pot curata cu o eficacitate ridicata spatiile interdentare.

In mod similar, persoanele cu lucrari protetice, ai caror dinti naturali au fost inlocuiti cu coroane dentare, pot avea nevoie de ate dentare special concepute pentru curatarea implanturilor sau de periute interdentare.

Utilizarea incorecta a atei dentare

Utilizarea necorespunzatoare a instrumentelor de igienizare dentara poate avea urmari importante asupra sanatatii orale. In cazul atei dentare, utilizarea sa necorespunzatoare, de exemplu prin aplicarea unei presiuni asupra gingiilor, poate crea leziuni gingivale, ulceratii sau afte bucale.

Periutele dentare, pe de alta parte, atunci cand nu sunt utilizate corespunzator, determina iritatii gingivale, retractie gingivala sau abraziune dentara, printre altele.

Cum se foloseste ata dentara?

Pentru a reduce riscul de leziuni gingivale sau alte probleme asociate cu utilizarea incorecta a atei dentare, este important sa se respecte cateva reguli de utilizare a atei dentare:
– ata dentara se tine strans intre degetul mare si cel aratator, cu o sectiune de cativa centimetrii intre ele;
– in timpul utilizarii, nu se aplica presiune puternica;
– spatiile interdentare sunt curatate incet, cu miscari de sus in jos, de-a lungul partii laterale a dintelui;
– se curata pe ambele parti laterale ale dintilor;
– la baza fiecarui dinte, ata dentara este curbata in forma literei C, pentru a curata tesutul gingival, fara a aplica insa presiune suplimentara si fara a forta ata.

Autor:https://organic-agency.ro/contact/